De citeva decenii s-a efectuat un experiment cu familia. Rezultatul este un esec trist. Si totusi, presiunea de a continua pe aceasta cale distructiva continua. In ciuda tuturor retoricii, nu s-a facut nimic pentru a modifica structura sclaviei institutionale, cunoscuta sub denuminea de “traind pe spinarea statului”.
Copiilor le merge cel mai bine cu un parinte care sta acasa, totusi raspindinrea familiior cu un singur parinte si impozitrea excesiva elimina aceasta posiblitate pentru multe familii.
In momenutul in care copiii au nevoie disperata de disciplina, agentiilor de servicii sociale li se permite sa dicteze ce forma de disciplina este acceptabila. Se incearca foarte mult ca pedeapsa corporala sa fie pedepsita ca o crima, chiar daca nu exista date care sa indice sa o “chelfaneala” , atunci cind e folosita cu discretie, nu a cauzat nici un rau. De fapt, cu cit parintii au renuntat sa le dea cite o palma copiilor , frecventa violentei a crescut.
Parintii care folosesc alte metode de disciplina sint, de asemenea, sub riscul de a fi acuzati de abuz. Copii au fost luati din case pentru ca unui copil de 12 ani nu i s-a permis sa poarte machiaj la scoala, pentru ca unei fate de 14 ani nu i s-a permis sa-si mai vada prietenul care a lasat-o gravida, un adolescent si-a pierdut privilegiul la telefonul mobil pentru ca a venit acasa tirziu. In loc de a imputernici parintii , programele si tacticile guvernului par dispusi sa distruga complet familia.
In 16 Februarie 1995 , M. Albright a semnat conventia ONU privind drepturile copilului. Dar acest tratat nu protejeaza copiii. Copiii sint deja protejati de abuz prin lege. Din pacate, abuzul inca exista pentru ca legea nu schimba inima. Este ridicol sa crezi ca un tratat al ONU poate garanta o copilarie fericita. De fapt, acest tratat distruge un drept fundamental al tuturor copiilor: dreptul de a fi crescuti intr-un camin iubitor, fara interferente birocratice.
No comments:
Post a Comment