“Norming” (standardizare) este ideea prietenilor europeni care zic ca America ar trebui sa-si bazeze deciziile pe un conses international, si nu sa ia deciziile ca o tara cu democratie constitutionala. Acesta este un mod in care europenii si prietenii lor de stinga incearca sa constringa suveranitatea Americii. America sta la masa cu tari unde majoritatea din ele nu au nici o traditie ori intelegere a libertatii.
Un profesor de la o universitate europeana a declarat: “Problema cu Statele Unite este ca devotamentul ei pentru Constitutie este mai mare decit pentru normele internationale.” Duh??
Sa luam, de exemplu, problema cu moartea capitala. La nivel federal, procedurile au fost reformate pentru a satisface obiectiile Curtii Supreme de Justitie, astfel incit pedeapsa cu moartea sa poata fi aplicata in cazuri apropiate. Opiniile despre acest subiect se schimba constant si sint discutii daca ar trebui sa fie pedeapsa capitala si daca da, in ce conditii. Dar la ONU aceasta dezbatere este inchisa; pedeapsa cu moartea a fost exclusa.
Alta problema sint armele. In 2001, ONU a avut o conferinta internationala despre traficul de arme mici – arme care intra in zonele de conflict si prezinta un risc pentru misiunea Natiunilor Unite de mentinere a pacii. Ideea a fost de a se discuta metodele care s-ar putea aplica la aceasta amenintare. Dar discutia s-a dovedit a nu avea nimic de a face cu armele mici din razboaiele civile din Africa sau Asia. In schimb, discutia a devenit despre controlul armelor din SUA, cu avocatii “normelor internationale” presind pentru interzicerea de a detine arme de orice fel a persoanelor private. Delegatia Americii a spus clar ca in timp ce sint preocupati de fluxul ilicit de arme in zonele de conflict, nu vor semna nici un acord international care interzice persoanelor private de a detine arme. America are o Constitutie care exclude orice astfel de restrictii.
Prin acest fel de exercitii de “standardizare” tarile straine spera ca, in timp, sa ridice un munte de rezolutii care pot fi folosite pentru a manipula politica Americii.
Deci in toate problemele in care ONU nu ar trebui sa fie implicata – probleme lasate cel mai bine tarilor suverane – are mare succes in a lua hotariri care scuipa in fata Americii. Dar in aria unde ONU ar putea fi folosita in promovarea pacii internationale, aceasta organizatie a esuat complet.
In cadrul sistemului actual, SUA plateste 22% din costul agentiilor ONU si 27% din costurile de mentinere a pacii. America este de departe cel mai mare contribuitor si in fiecare an isi plateste factura. SUA ar trebui sa plateasca pentru ceea ce ar vrea si sa insiste sa obtina acel lucru pentru care plateste. Aceasta ar rupe mentalitatea ONU de indreptatire si ar favoriza o organizatie care este mai transparenta si eficienta.
Obiectivul principal al fondatorilor ONU dupa al 2-lea razboi mondial a fost pacea si securitatea internationala. Si asa a inceput o lista lunga de promisiuni neindeplinite. Nu numai in timpul Razboiului Rece, dar si in prezent in Darfur si Irak. ONU este dispus sa vorbeasca dar nu si sa actioneze.
Exista un punct de vedere in America in care politica externa americana ar trebui sa implineasca un fel de “test global”. Prin acest fel de gindire, America ar avea nevoie sa-si demonstreze legitimitatea deciziilor prin primirea aprobarii a ONU. Fara nici o indoiala ca aceeasi sugestie va iesi la suprafata in lunile premergatoare alegerilor din noiembrie. In secolul 21, deciziile politice pe care le facem in America vor fi mult mai semnificative decit cele la ONU.
No comments:
Post a Comment